Primarul municipiului Tg-Jiu, Marcel Romanescu, a oferit detalii despre stadiul lucrările de modernizare aflate în derulare la Palatul Copiilor, instituție aflată în plin proces de reabilitare. Edilul a precizat că lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul lunii aprilie 2025, iar în cadrul proiectului au fost aduse îmbunătățiri semnificative atât la nivel de infrastructură, cât și de dotări. Primarul a ținut să le mulțumească pentru colaborare și implicare fostei directoare Adriana Dănciulescu și actualului director Ionuț Popescu. De asemenea Romanescu apreciază activitatea profesorilor și a elevilor care au obținut numeroase premii la concursurile naționale și internaționale. Aceste investiții vin în continuarea angajamentului administrației locale de a sprijini educația și dezvoltarea tinerelor talente din Municipiu.