Municipiul Târgu Jiu va găzdui manifestări cultural-artistice sub titlul „Hai să dăm mână cu mână”, pe data de 24 ianuarie, pentru a celebra 166 de ani de la Unirea Principatelor Române. Evenimentele vor începe la ora 11:00, în Piața Prefecturii. Momentul central al zilei va fi realizat de Ansamblul „Doina Gorjului”, care va aduce în prim-plan tradițiile și valorile românești. De asemenea, în cadrul ceremoniei, vor fi rostite alocuțiuni de către reprezentanții Prefecturii Gorj, Consiliului Județean Gorj și ai Primăriei Târgu Jiu, care vor marca importanța istorică și culturală a Unirii Principatelor. La final, toți participanții vor avea ocazia să se prindă în Hora Unirii, simbol al unității și fraternității naționale.