🟠 UCB sprijină educația incluzivă

Actualizat acum: 2 ani

Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu lansează proiectul „UNIVERSITATEA PENTRU TOȚI – Educația schimbă destine!”, o inițiativă dedicată promovării accesului egal la educație și formare incluzivă, cu un accent deosebit pe sprijinirea grupurilor defavorizate. Proiectul are scopul de a transforma educația într-un instrument al schimbării și al incluziunii sociale. Activitățile principale ale proiectului includ:

  • Creșterea accesului și participării la învățământul terțiar pentru studenți;
  • Facilitarea incluziunii elevilor din ciclul preuniversitar pentru a finaliza cu succes studiile;
  • Oferirea de programe de mentorat, consiliere și sprijin financiar, adaptate nevoilor celor mai vulnerabile grupuri.

Beneficiarii proiectului sunt 162 de elevi din învățământul preuniversitar, care vor primi sprijin prin activități de consiliere, subvenții și programe remediale dar și 189 de studenți din învățământul universitar, care vor beneficia de programe de consiliere și sprijin financiar, pentru a avea acces la o educație de calitate. Cei interesați pot aplica până la data de 28 februarie 2025 pentru a deveni parte din acest proiect ambițios!

Te-ar putea interesa şi:

3 septembrie 2026 15:19

🔴 INFO PLUS | Informația care contează‼️ 📰 Cele mai importante știri din Gorj, România și din întreaga lume, într-un singur loc. 📍 Actualitate locală – află ce se întâmplă în orașele și comunitățile din Gorj. 🇷🇴 Știri naționale – cele mai importante informații din România. 🌍 Evenimente internaționale – știrile care fac înconjurul lumii. […]

3 septembrie 2026 15:17

Motoarele se pregătesc să răsune din nou la Târgu Jiu. Mai sunt doar două zile până la etapa a IV-a a Campionatului Național de Autocross – „Cupa Municipiului Târgu Jiu 2026”, care va avea loc pe 5 și 6 septembrie, la Baza Sportivă de Auto-Motocross din Preajba. Pe ultima sută de metri se fac pregătirile […]

3 septembrie 2026 15:17

Cartierul Lotrului din municipiul Tg Jiu se transformă în această seară într-un loc de întâlnire pentru copii și familii. O nouă ediție „Film în Parc” este programată de la ora 18:30, lângă locul de joacă, anunță autoritățile locale. Muzica, magia și personajele îndrăgite de cei mici vor deschide evenimentul. Fanfara Armonia, magicianul Cosmin Armega, mascotele […]