🟠 Câți elevi vor primi masă gratuită?

Actualizat acum: 2 ani

Ministerul Educației are termen până la 1 februarie pentru a stabili numărul preșcolarilor și elevilor care vor beneficia de Programul național „Masă sănătoasă” în anul școlar 2025-2026, conform Hotărârii de Guvern adoptate pe 28 ianuarie. Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat că programul va continua în unitățile de învățământ care au fost incluse și anul trecut, iar numărul beneficiarilor va depăși 500.000 „Deocamdată, mergem cu acest număr pe care l-ați auzit, peste 500.000 de beneficiari. În curând vom veni și cu o altă hotărâre de Guvern pentru a detalia concret unitățile administrativ-teritoriale și unitățile școlare care vor beneficia de acest program.” Inspectoratele școlare au avut termen până pe 5 ianuarie să transmită lista școlilor incluse în program, conform Ordinului 7.732 din 16 decembrie 2024. În anul școlar 2023-2024, programul a fost implementat în 1.463 de unități de învățământ, beneficiind 522.341 de preșcolari și elevi, iar în anul 2024-2025, numărul beneficiarilor a crescut la 533.907. Pentru anul școlar 2025-2026, Guvernul a alocat suma de 1,139 miliarde lei, identică cu cea aprobată pentru 2024, conform OUG 156 din 30 decembrie 2024. Elevii și preșcolarii prezenți la cursuri primesc zilnic, gratuit, o masă caldă sau, dacă nu este posibil, un pachet alimentar. Valoarea acestuia este de 15 lei/zi/beneficiar. Selecția unităților școlare se face de către inspectoratele școlare pe baza unor criterii stabilite prin Ordinul 7.732/2024. Lista finală este transmisă Ministerului Educației, iar numărul beneficiarilor este actualizat anual, până la 1 februarie. Conform Legii învățământului preuniversitar, Programul Național „Masă sănătoasă” trebuie să fie generalizat la nivel național până în anul școlar 2029-2030, astfel încât fiecare elev din România să beneficieze de o masă gratuită zilnic. În ciuda prevederilor legale, aplicarea programului pentru 1 milion de beneficiari a fost amânată de două ori, prin ordonanțe de urgență, pentru 1 ianuarie 2025 și apoi pentru 1 ianuarie 2026, de către Guvernul Ciolacu. Programul „Masă sănătoasă” este însoțit și de activități educative despre nutriție și sustenabilitate, desfășurate în cadrul programelor „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”.

Te-ar putea interesa şi:

3 septembrie 2026 11:54

Procurorii anticorupție au ajuns în această dimineață la sediul instituției, într-un dosar penal care vizează presupuse fapte de corupție. Potrivit informațiilor apărute până acum, cinci comisari ar fi vizați de anchetă. Deocamdată, autoritățile nu au oferit public detalii privind faptele concrete cercetate sau calitatea procesuală a persoanelor vizate. Ancheta DNA este în desfășurare, iar detaliile […]

2 septembrie 2026 13:33

🔴 INFO PLUS 📰 Știrile care contează, din Gorj, România și din lume. 📍 Actualitate locală 🇷🇴 Știri naționale 🌍 Evenimente internaționale 🚨 Breaking News 📢 Informații de interes public 📲 Urmărește INFO PLUS‼️

2 septembrie 2026 13:32

A găsit o dronă pe câmp și a făcut ce știe orice „meșter”: a scos firele! Un cioban din Vaslui a găsit o dronă căzută pe un câmp și, pentru că aparatul țiuia și i se aprindeau becurile, a decis să vadă dacă poate rezolva problema. Fără să știe ce avea în față, bărbatul a […]