🟠 Lovitură dură pentru pensionari

Actualizat acum: 2 ani

Cel mai negru scenariu pentru pensionarii români a fost confirmat oficial de ministrul Finanțelor, Tánczos Barna. Acesta a anunțat că pensiile nu vor fi indexate anul acesta în funcție de rata inflației, din cauza constrângerilor bugetare. Decizia vine într-un context economic dificil, în care România trebuie să respecte un deficit bugetar de 7%. „Nu este o măsură bugetată pe anul acesta şi trebuie să avem în vedere realizabil obiectivul deficitului bugetar de 7%, astfel încât exact acea consecvenţă, seriozitate şi predictibilitate să se vadă şi din partea investitorilor străini, şi din partea economiei naţionale”, a declarat Tánczos Barna. Ministrul Finanțelor recunoaște că decizia a fost una extrem de dificilă, dar inevitabilă, din cauza problemelor economice moștenite din anul precedent. „S-a văzut foarte clar că în urma deficitului de anul trecut nu sunt fonduri suficiente pentru a ţine pasul cu inflaţia. A fost o decizie foarte grea, o decizie pe care am fost obligaţi să o luăm”, a mai precizat Minitrul Finanțelor, Tanczos Barna. Cu toate acestea, Barna a dat asigurări că salariile și pensiile vor fi plătite integral până în noiembrie 2024. Totodată, el a subliniat că, în momentul în care economia o va permite, Guvernul va reveni la schema de ajustare a pensiilor cu rata inflației. Această veste vine ca un șoc pentru milioane de pensionari care se confruntă deja cu dificultăți financiare din cauza scumpirilor accelerate. Rămâne de văzut cum va reacționa societatea și ce măsuri suplimentare ar putea fi luate pentru a proteja veniturile seniorilor.

Te-ar putea interesa şi:

28 august 2026 08:52

196 de apartamente din primul lot sunt gata de repartizare, iar lista beneficiarilor a fost deja înaintată spre aprobare Consiliului Local. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu. Edilul a precizat că, din totalul de aproximativ 1.600 de dosare înregistrate pentru locuințele sociale din zona Narciselor, alte 543 de solicitări îndeplinesc […]

27 august 2026 14:44

🔴 INFO PLUS – Informația care contează! 📰 Știri actuale din comunitatea ta, din România și din întreaga lume. 📍 Știri locale și regionale 🇷🇴 Actualitate din România 🌍 Evenimente internaționale 🚨 Breaking News și informații de ultimă oră 📢 Decizii și informații de interes public 📲 Rămâi informat și conectat cu INFO PLUS!

27 august 2026 14:38

O comună din județul Cluj vine cu o propunere care ar putea atrage familii tinere și români din diaspora înapoi în țară. Primăria Vultureni pregătește peste 100 de parcele de teren care ar urma să fie oferite gratuit pentru construirea de locuințe. Proiectul urmărește dezvoltarea unei noi zone rezidențiale și atragerea unor oameni care să […]