Comuna Polovragi a urcat pe podium în cadrul sesiunii ordinare a Asociației Comunelor din România, desfășurată la București, fiind onorată cu titlul „Comuna Comunelor din România”. Această recunoaștere confirmă eforturile autorităților locale în dezvoltarea și promovarea comunei, atât la nivel național, cât și internațional. Primarul Gheorghe Epure a declarat pentru 1 Plus TV că Polovragi devine tot mai vizibilă pe harta destinațiilor turistice mondiale. Edilul a explicat că acest succes este rezultatul implicării active a administrației locale în atragerea fondurilor prin toate programele de finanțare disponibile, pentru conservarea și promovarea patrimoniului cultural și natural. Gheorghe Epure și-a reafirmat angajamentul față de cetățeni și a promis că va continua proiectele care transformă comuna Polovragi într-una dintre cele mai dezvoltate comune din țară.