🟠 Gorjul la masa negocierilor pentru bugetul european

Actualizat acum: 1 an

Reprezentanții Consiliului Județean Gorj au făcut apel la cetățenii județului și la autoritățile locale să participe activ la consultările publice europene privind noul buget pe termen lung al Uniunii Europene (CFM) pentru perioada 2028-2034. Comisia Europeană a lansat recent șapte consultări publice, în cadrul cărora sunt invitate toate părțile interesate din UE să își exprime opiniile și sugestiile cu privire la prioritățile strategice și la modul în care ar trebui să fie direcționat viitorul buget european. Într-o declarație oficială, reprezentanții instituției au subliniat importanța acestui proces de consultare pentru viitorul regiunii și pentru utilizarea eficientă a fondurilor europene. Comisia Europeană își propune să simplifice și să îmbunătățească alocarea fondurilor în perioada 2028-2034, având în vedere lecțiile învățate din actualul buget, cu accent pe flexibilitate, rapiditate și un focus pe investiții strategice. De asemenea, autoritățile locale și regionale, inclusiv reprezentanți ai mediului academic, întreprinderi, IMM-uri, fermieri, cercetători, studenți și organizații ale societății civile, sunt invitate să își exprime punctele de vedere. Consultările sunt esențiale astfel încât bugetul UE să răspundă nevoilor cetățenilor și comunităților din întreaga Uniune Europeană, inclusiv din județul Gorj. Consultările sunt deschise tuturor cetățenilor și organizațiilor interesate și vor contribui la definirea unui buget european mai bine adaptat la realitățile economice și sociale ale fiecărei regiuni. Participarea activă la aceste consultări reprezintă un pas important pentru fiecare comunitate din Uniunea Europeană în conturarea unui viitor sustenabil și echitabil, anunță Consiliul Județean Gorj.

Te-ar putea interesa şi:

25 august 2026 15:10

🔴 INFO PLUS – Știri care te țin informat! Află rapid ce se întâmplă în comunitatea ta, în România și în lume. La INFO PLUS găsești informații de actualitate, evenimente importante, breaking news și subiecte care contează. 📍 Știri locale 🇷🇴 Actualitate din România 🌍 Informații internaționale 🚨 Breaking News 📢 Informații de interes public […]

25 august 2026 15:09

Deputatul PSD Gorj, Mihai Weber, lansează critici dure la adresa proiectului noii legi a salarizării, susținut de Ilie Bolojan și Dragoș Pîslaru. Parlamentarul susține că proiectul ar afecta mai multe categorii de angajați din sectorul public, printre care medicii, profesorii și angajații din structurile de ordine publică și siguranță națională. „Legea salarizării este lovitura supremă […]

25 august 2026 15:09

Căminul și cantina Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu au fost modernizate, anunță primarul municipiului, Marcel Romanescu, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Unitatea de învățământ dispune acum de peste 100 de locuri de cazare modernizate, iar cantina a fost reabilitată complet. Noile spații sunt pregătite să îi primească pe elevi. Proiectul reprezintă […]