Sărbătorile de Paște 2025 se apropie rapid, iar românii încep să se întrebe cât vor plăti pentru carnea de miel, o tradiție de nelipsit de pe mesele de Paște. Președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine Moldoovis, Ionică Nechifor, a venit cu vești bune: prețul mieilor va fi unul accesibil, „pentru buzunarul fiecăruia”. Potrivit acestuia, carnea de miel va costa aproximativ 22 de lei pe kilogram în viu în perioada sărbătorilor pascale din acest an, un preț mai mult decât rezonabil având în vedere circumstanțele recente. Citez: „Sărbătorile de Paște sunt pe 20 aprilie, iar fermierii sunt deja pregătiți cu miei de calitate, având în vedere că reproducția la ovine este planificată astfel încât să asigurăm miei cu o greutate optimă pentru această perioadă”, a declarat Ionică Nechifor, Președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine Moldoovis. Deși industria ovinelor a fost afectată de epidemia de pestă micilor rumegătoare, Nechifor subliniază că, în ciuda dificultăților, prețurile rămân accesibile pentru consumatori. „Prețul kilogramului de miel în viu va fi de 22 de lei. La greutăți de 20-25 kg în viu, mielul va ajunge la o greutate de 10-15 kg în carcasă, ceea ce face ca prețul să fie foarte convenabil”, a adăugat el. Fermierii recomandă cumpărătorilor să opteze pentru miei cu o greutate de minimum 10 kg în carcasă, deoarece aceștia sunt cei mai calitativi și mai avantajoși atât pentru fermieri, cât și pentru consumatori. Nechifor mai consideră că ar fi benefic ca fiecare fermă să aibă puncte de sacrificare proprii, pentru a facilita accesul direct al consumatorilor la carne proaspătă și de calitate. Astfel, românii pot să se bucure de o masă de Paște îmbelșugată, cu carne de miel la prețuri accesibile, fără a face compromisuri în privința calității produsului.