🟠 BEC: Reguli stricte pentru campania electorală

Actualizat acum: 1 an

Biroul Electoral Central a adoptat noi măsuri pentru desfășurarea campaniei electorale la alegerile prezidențiale din mai, avertizând că nerespectarea regulilor poate atrage sancțiuni dure, inclusiv dosare penale. Printre cele mai importante prevederi se numără interzicerea promisiunilor sau oferirii de beneficii materiale în schimbul voturilor, utilizarea vehiculelor colantate cu mesaje electorale și organizarea de spectacole sau evenimente promoționale. De asemenea, propaganda electorală trebuie să înceteze cu exactitate la termenul stabilit, iar orice acțiune de influențare a alegătorilor după această dată va fi sancționată. În plus, BEC a stabilit că distribuirea de mesaje electorale prin SMS, online sau prin alte mijloace, după finalizarea campaniei, se încadrează la propagandă ilegală. Autoritățile locale, Poliția Română, Jandarmeria și alte instituții de control vor avea atribuții clare pentru monitorizarea și sancționarea încălcărilor. Potrivit noilor reglementări, distrugerea sau deteriorarea afișelor electorale, precum și încălcarea regulilor privind finanțarea campaniei pot atrage răspundere penală. Campania electorală va începe oficial pe 4 aprilie și se va încheia pe 3 mai, ora 07:00. În cazul unui al doilea tur de scrutin, aceasta se va relua după validarea rezultatelor și se va încheia pe 17 mai, ora 07:00. BEC avertizează că orice abatere de la regulile impuse va fi tratată cu fermitate, iar alegătorii care acceptă sau solicită beneficii pentru vot riscă, la rândul lor, dosare penale.

Te-ar putea interesa şi:

26 august 2026 15:44

🔴 INFO PLUS – Știri care te țin informat! Află rapid ce se întâmplă în comunitatea ta, în România și în lume. La INFO PLUS găsești informații de actualitate, evenimente importante, breaking news și subiecte care contează. 📍 Știri locale 🇷🇴 Actualitate din România 🌍 Informații internaționale 🚨 Breaking News 📢 Informații de interes public […]

26 august 2026 15:44

Târgujienii sunt invitați la o nouă seară de vară în aer liber, în cadrul proiectului „Film în Parc”, organizat de Primăria Municipiului Târgu Jiu, mâine, 27 august, începând cu ora 19:00, în parcul de pe strada Tușnad, vizavi de fabrica de pâine. Evenimentul aduce din nou muzică, magie, animație și film, într-un program pregătit pentru […]

26 august 2026 15:43

Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” se pregătește pentru o amplă transformare. În perioada următoare este așteptat ordinul de începere a lucrărilor pentru consolidarea, restaurarea și creșterea eficienței energetice a clădirii. Intervențiile vor fi de amploare și vor viza inclusiv structura imobilului. Fundațiile, planșeele și zidurile vor fi consolidate, iar fațadele și elementele decorative vor fi […]