🟠 Cine va beneficia de reducerea vârstei de pensionare?

Actualizat acum: 1 an

Casa Națională de Pensii a transmis noi clarificări privind reducerea vârstei standard de pensionare pentru persoanele care au lucrat în condiții speciale, inclusiv în fosta grupă a II-a de muncă, înainte de 1 aprilie 2001. Potrivit Legii nr. 263/2010, reducerea se aplică proporțional cu stagiul efectiv realizat în aceste condiții și doar dacă persoana a acumulat stagiul complet de cotizare contributiv, în funcție de anul și luna nașterii. Persoanele care au muncit în domenii cu risc și uzură accentuată, cum ar fi: activități în fosta grupă I și a II-a de muncă, subteran în unități miniere (cel puțin 50% din timpul de lucru), aviație civilă, personal navigant, industria de armament și producția de explozivi, construcții navale, mașini, producție artistică (minimum 20 ani), explorare și prelucrare a materiilor prime nucleare, activități feroviare și siguranța circulației, persoane cu handicap, în funcție de grad, mame care au crescut sau adoptat copii până la vârsta de 16 ani, persoane persecutate politic sau beneficiare ale Legii revoluționarilor. Reducerea vârstei se face doar dacă este îndeplinit stagiul complet de cotizare. Detaliile exacte privind reducerea se regăsesc în tabelul nr. 1 din Legea nr. 263/2010. Opțiunea nu se aplică celor deja pensionați, celor care au îndeplinit condițiile de pensionare până la 1 ianuarie 2024, sau care se pensionează anticipat conform legii. Persoanele interesate sunt sfătuite să consulte legislația în vigoare și să se adreseze Casei de Pensii pentru mai multe informații personalizate.

Te-ar putea interesa şi:

3 septembrie 2026 16:28

👋 Bun găsit la primul episod din „Ce spune LUMEA?” Începem această serie de podcasturi cu Dr. Bogdan Niculescu, într-o conversație sinceră despre copilărie, medicină, ortopedie, pacienți, provocări și momente care l-au format. Întrebări directe, răspunsuri sincere și o perspectivă diferită asupra omului pe care îl cunoaștem ca medic. 🎧 O discuție despre un om, […]

3 septembrie 2026 15:19

🔴 INFO PLUS | Informația care contează‼️ 📰 Cele mai importante știri din Gorj, România și din întreaga lume, într-un singur loc. 📍 Actualitate locală – află ce se întâmplă în orașele și comunitățile din Gorj. 🇷🇴 Știri naționale – cele mai importante informații din România. 🌍 Evenimente internaționale – știrile care fac înconjurul lumii. […]

3 septembrie 2026 15:17

Motoarele se pregătesc să răsune din nou la Târgu Jiu. Mai sunt doar două zile până la etapa a IV-a a Campionatului Național de Autocross – „Cupa Municipiului Târgu Jiu 2026”, care va avea loc pe 5 și 6 septembrie, la Baza Sportivă de Auto-Motocross din Preajba. Pe ultima sută de metri se fac pregătirile […]