Comuna Mușetești intră pe harta localităților care investesc în energie regenerabilă! Primarul Cosmin Băban va semna mâine un contract de finanțare pentru realizarea unui parc fotovoltaic ce va fi amplasat în satul Sârbești. Proiectul reprezintă o investiție strategică pentru comunitate, iar edilul Cosmin Băban, a subliniat într-o declarație oferită pentru 1 Plus Tv, importanța acestui pas pentru viitorul instituțiilor publice din comună. Parcul fotovoltaic va produce energie verde, contribuind atât la protejarea mediului, cât și la eficientizarea bugetului local. Proiectul este finanțat printr-un program național gestionat de Ministerul Energiei, cu scopul de a sprijini autoritățile locale în tranziția către surse de energie regenerabilă.