În perioada 19–25 mai, Municipiul Tg-Jiu devine epicentrul distracției, culturii și tradițiilor autentice. Autoritățile locale pregătesc un program amplu cu ocazia Zilelor Municipiului Tg-Jiu, ce aduce în prim-plan artiști consacrați, spectacole pentru copii, reconstituiri istorice, parade dar și un show cu drone. 📅 Marți, 20 mai, evenimentul va debuta cu o procesiune religioasă închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii municipiului, marcând astfel un început solemn și plin de semnificație spirituală. 💃 Miercuri, 21 mai, pe stadionul „Constantina Diță” va avea loc competiția Miss Târgu Jiu, urmată de un concert electrizant susținut de Rareș, unul dintre cei mai apreciați tineri artiști ai momentului. 🎶 Joi, 22 mai, tradiția prinde glas în Parcul Narciselor, unde publicul se va bucura de un spectacol de muzică populară oferit de Alexandra Bleaje și invitații săi. 🎨 Vineri, 23 mai, copiii și tinerii sunt în centrul atenției la Festivalul Național “Coloana Infinitului”, organizat împreună cu Palatul Copiilor. De asemenea, pe 23 mai RHABON FEST aduce în Parcul Narciselor o spectaculoasă paradă cu torțe, urmată de un concert rock cu Trooper, o seară care promite adrenalină și emoție. ⚔️ Sâmbătă și duminică, 24-25 mai, RHABON FEST revine în forță cu reconstituiri istorice, ateliere pentru copii, lupte de gladiatori, tir cu arcul și dansuri antice, oferind o experiență educativă și captivantă pentru întreaga familie. Sâmbătă seara, scena din parc va fi animată de Școala Populară de Arte și de îndrăgita trupă Mahala Rai Banda. 🎤 🎆 Duminică, 25 mai, în ultima zi de distractie, Zilele Municipiului aduc un super spectacol de închidere. Pe scenă va urca Advance, JO și Andra, iar seara se încheie spectaculos cu un show cu drone.