Elevii de clasa a VI-a au susținut astăzi proba la Matematică și Științe ale naturii în cadrul Evaluării Naționale, un demers care urmărește diagnosticarea nivelului de pregătire și identificarea nevoilor educaționale. Joi, 29 mai, este programată proba de Limbă maternă, dedicată elevilor care aparțin minorităților naționale. Testele sunt realizate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și au un caracter exclusiv diagnostic. Ele sunt susținute în săli special alocate în cadrul fiecărei unități de învățământ și nu influențează media sau situația școlară a elevilor. Corectarea lucrărilor se face intern, în termen de cel mult șapte zile de la ultima probă. Rezultatele nu sunt afișate public, nu sunt comunicate părinților și nu se înregistrează în catalog. Totuși, la solicitarea scrisă a elevului sau a părinților, punctajele pot fi echivalate în note și trecute în catalog. Ministerul Educației subliniază că rezultatele obținute vor fi analizate la nivelul fiecărei școli și vor sta la baza elaborării unor planuri individualizate de învățare, în vederea reducerii decalajelor și consolidării competențelor-cheie. Evaluarea de la clasa a VI-a face parte dintr-un sistem mai amplu de testări standardizate, alături de cele organizate la clasele a II-a și a IV-a, menite să ofere o imagine de ansamblu asupra nivelului de pregătire al elevilor și să contribuie la îmbunătățirea calității educației.