A început Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VIII-a! Astăzi, 23 iunie 2025, elevii din toată țara au susținut prima probă scrisă a Evaluării Naționale, cea la Limba și literatura română. Peste 159.000 de elevi s-au înscris pentru susținerea probelor, din care peste 2.500 în județul Gorj, iar peste 3.190 de centre de examen au fost pregătite la nivel național, conform datelor Ministerului Educației. Accesul în săli s-a făcut până la ora 08:30, iar examenul a început la ora 09:00. Timpul de lucru a fost de două ore. Elevii au avut voie să intre doar cu un act de identitate și instrumente de scris, fiind interzise telefoanele mobile, ceasurile inteligente sau orice mijloc de comunicare. Următoarea probă, cea la Matematică, va avea loc miercuri, 25 iunie, iar elevii care aparțin minorităților naționale vor susține proba la Limba maternă în data de vineri, 27 iunie. Primele rezultate vor fi afișate pe 3 iulie, iar contestațiile vor putea fi depuse în aceeași zi. Rezultatele finale vor fi comunicate pe 10 iulie 2025. Evaluarea Națională contează în totalitate pentru admiterea la liceu, întrucât media obținută la cele două sau trei probe (după caz) este luată în calcul în proporție de 100% la repartizarea computerizată.