Canicula se intensifică!
Începând de astăzi, 24 iunie, ora 10:00, a intrat în vigoare a doua atenționare de cod galben de caniculă, valabilă până mâine dimineață, la ora 10:00.
Zonele afectate: Banatul, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, sud-vestul Transilvaniei și Dobrogea.
Maximele vor atinge 38°C, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, ceea ce înseamnă un nivel periculos de stres termic.
Mai mult, pe timpul nopții, nu vom scăpa de disconfort: urmează nopți tropicale, cu minime între 17 și 20°C, insuficiente pentru ca organismul să se refacă.
ANM avertizează: valul de căldură va continua și în zilele următoare, mai ales în sudul țării.
Autoritățile recomandă evitarea expunerii directe la soare între orele 11:00 și 18:00, consumul ridicat de apă, evitarea băuturilor alcoolice și limitarea efortului fizic în aer liber.
Protejați-i pe cei vulnerabili, vârstnicii, copii, persoanele cu afecțiuni cronice.
În cazul în care aveți amețeli, dureri de cap sau stare de leșin, cereți ajutor medical imediat, transmit specialiștii.