Furnizarea apei potabile a fost restricționată în comuna Săulești din cauza caniculei.
Primăria comunei Săulești anunță că furnizarea apei potabile va fi restricționată, ca urmare a temperaturilor extreme și a creșterii accentuate a consumului.
Astfel, apa va fi disponibilă zilnic doar în intervalul orar 06:00 – 22:00.
Decizia a fost luată pentru a asigura alimentarea echitabilă a tuturor gospodăriilor și pentru a preveni eventualele probleme legate de capacitatea rețelei în această perioadă.
„Este o măsură necesară în contextul caniculei și al consumului crescut. Facem apel la toți cetățenii să folosească rațional apa potabilă și să evite utilizarea ei pentru activități precum udatul grădinilor, irigații sau umplerea bazinelor. Trebuie să fim responsabili și solidari în astfel de momente”, a declarat primarul comunei Săulești, Constantin Rucsandra Drăghici.
Autoritățile locale monitorizează situația permanent și vor reveni cu informații noi în funcție de evoluția condițiilor meteo și a nivelului de consum.