🟠 Primăriile din Gorj, controlate de Garda de Mediu

Actualizat acum: 9 luni

Primăriile din Gorj au fost verificate!
Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au finalizat un control tematic desfășurat la nivelul întregului județ, vizând modul în care primăriile și operatorii de salubritate gestionează deșeurile municipale și asigură starea de curățenie a localităților. În urma verificărilor, autoritatea de control anunță sancțiuni în valoare totală de peste 100.000 de lei, aplicate pentru nerespectarea legislației în domeniul gestionării deșeurilor.

„Au fost verificate toate UAT-urile, inclusiv operatorii de salubrizare care acționează la nivelul județului Gorj. Au fost aplicate, cu această ocazie, amenzi care depășesc cumulat 100.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul gestionării deșeurilor, constatându-se, însă, o îmbunătățire a țintei de reciclare comparativ cu anii anteriori, inclusiv o îmbunătățire a stării de salubrizare a localităților”, precizează instituția.

Te-ar putea interesa şi:

31 iulie 2026 18:21

Deputatul PSD Gorj, Mihai Weber, susține că în Parlament au fost adoptate mai multe proiecte cu impact direct asupra românilor, de la menținerea lemnului de foc ca soluție pentru încălzirea locuințelor și protejarea interesului național în exploatarea gazelor din Marea Neagră, până la acordarea unui sprijin de 70 de milioane de euro pentru fermieri și […]

30 iulie 2026 15:15

🔴 INFO PLUS – Știrile care contează! Tot ce este important, într-un singur jurnal. De la cele mai noi evenimente din Gorj și din țară, până la subiecte externe, INFO PLUS îți prezintă informațiile esențiale, rapid și obiectiv. 📺 Actualitate, reportaje și cele mai importante decizii. 📲 INFO PLUS – Rămâi conectat la tot ce […]

30 iulie 2026 15:14

Momente tensionate au avut loc joi dimineață în fața sediului Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), unde protestul organizat de crescătorii de ovine a degenerat în îmbrânceli cu forțele de ordine. Jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene după ce o parte dintre manifestanți au încercat să forțeze gardurile de protecție și au […]