Comuna Cătunele marchează un pas important pentru dezvoltarea comunității. Primarul Florinel Țuilă a pus piatra de temelie pentru Sala Multifuncțională Dealul Viilor, o investiție ce va servi drept centru comunitar modern.
Viitoarea sală va include spații pentru evenimente, o grădiniță, săli de clasă la etaj și alte încăperi care își vor găsi utilitatea pe măsură ce proiectul se va dezvolta. Proiectul reprezintă o investiție de mare importanță pentru locuitorii satului Dealul Viilor și pentru întreaga comună, oferind un spațiu modern dedicat educației, culturii și evenimentelor comunitare.
Primarul Florinel Țuilă a subliniat importanța acestui proiect pentru dezvoltarea locală și pentru viitorul tinerilor din comună, promițând implicare totală pentru finalizarea investiției.