🟠 UCB: Brâncuși, sărbătorit prin artă europeană

Actualizat acum: 8 luni

Brâncuși, sărbătorit la Târgu Jiu printr-o expoziție europeană.

Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor, expoziția „Marele omagiu adus lui Brâncuși”, un eveniment de excepție care aduce în fața publicului capodopere ale artei europene moderne.

Vernisajul va avea loc joi, 19 februarie 2026, începând cu ora 12:00, la Aula Magna a universității (str. Tineretului nr. 4, etaj II), și este deschis publicului larg și iubitorilor de artă.

Expoziția reunește 25 de lucrări semnate de mari maeștri ai artei moderne, printre care Pablo Picasso, Salvador Dalí, Marc Chagall, Henri Matisse și Auguste Rodin, alături de opere a încă aproximativ 20 de personalități marcante ale artei europene. Vizitatorii vor putea vedea, de asemenea, afișe și albume de colecție provenite din importante centre muzeale europene.

Lucrările provin din colecția avocatului George Șerban, unul dintre cei mai importanți colecționari de artă din Europa, iar prin acest proiect, Universitatea „Constantin Brâncuși” marchează un demers cultural de anvergură, consolidându-se drept un reper major în peisajul artistic european.

Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 19 februarie – 19 mai 2026, oferind o experiență artistică unică și o oportunitate rară de a intra în contact cu capodopere ale artei europene, a precizat rectorul universității, Luminița Popescu, pe pagina sa de facebook.

Te-ar putea interesa şi:

14 octombrie 2026 15:14

🔴 INFO PLUS – Aici afli ce se întâmplă! 🚨 Breaking news 📰 Știri care fac diferența 👀 Nu aștepta să auzi de la alții….Urmărește INFO PLUS.

14 octombrie 2026 15:13

Schimbări care îi pot costa scump pe proprietarii de apartamente! Din 2027, românii care și-au unit balconul cu sufrageria riscă să scoată mai mulți bani din buzunar, în anumite condiții fiscale. Astfel, pentru o locuință impozitată cu 400 de lei pe an, suma ar putea crește la 800 de lei, ceea ce înseamnă o diferență […]

14 octombrie 2026 15:13

Pauză de la mișcare pe Stadionul „Constantina Diță” din Târgu Jiu! Primăria anunță că pista de atletism va fi închisă timp de două zile, pe 14 și 15 octombrie. Măsura este necesară pentru efectuarea unor lucrări de întreținere a gazonului de pe terenul central, intervenții care nu permit accesul sportivilor pe pista de atletism. Cei […]