🏥SJU: Noi reguli pentru vizitarea pacienților

Actualizat acum: 3 luni

Programul de vizită la Spitalul Județean de Urgență Târgu‑Jiu a fost modificat.

Începând de ieri, unitatea spitalicească își modifică programul de vizitare a pacienților internați. Noile reguli vizează toate secțiile și compartimentele cu paturi, cu excepția secțiilor de Terapie Intensivă (ATI), și au ca scop asigurarea unui flux organizat de vizite, respectarea protocolului medical și prevenirea riscurilor de infecție.

Pacienții din secțiile/compartimentele standard pot fi vizitați de luni până vineri între 13:00 și 17:00, iar sâmbătă și duminică între 09:00–11:00 și 14:00–18:00. Fiecare vizită are o durată maximă de 30 de minute, iar vizitatorii trebuie să respecte „Protocolul de vizitare a pacienților internați”.

În ceea ce privește pacienții internați în secțiile ATI, vizitele sunt permise zilnic între 13:00–14:00 și 19:00–20:00, cu durata maximă de 10 minute, prelungirea fiind posibilă doar cu acordul medicului ATI.

Toți vizitatorii vor primi gratuit echipamentul standard de protecție: mască, halat și botoși de unică folosință care trebuie purtat pe întreaga durată a vizitei. Acest echipament se predă la intrare și se îndepărtează la ieșirea din secție.

Vizitele pacienților minori sunt permise doar dacă pacientul este neînsoțit, iar secțiile Pediatrie și Neonatologie nu au program de vizitare. De asemenea, nu se permite vizitarea pacienților cu boli infecto-contagioase, COVID sau non-COVID.

Pe durata vizitei, personalul medical poate solicita vizitatorilor să întrerupă vizita și să părăsească incinta spitalului în caz de urgență, îngrijiri medicale, distribuirea hranei sau conduită necorespunzătoare, anunțul a fost publicat pe pagina de facebook a Spitalului Județean de Urgență Tg-Jiu.

Te-ar putea interesa şi:

21 mai 2026 15:10

⭕️ Info Plus – știrile esențiale ale zilei! 📌 Sinteza principalelor evenimente din Gorj și din țară 📌 Analize și informații din politică, administrație și economie 📌 Evenimente locale și naționale cu impact asupra comunității 📌 Subiecte de interes public 📌 Actualitate și sport 📲 1 Plus TV – informația care contează, zi de zi!

21 mai 2026 15:08

Zi de sărbătoare astăzi în comuna Negomir, unde au loc manifestări dedicate Înălțării Domnului (Ispasul), precum și cinstirii eroilor și înaintașilor comunității, potrivit anunțului transmis de primarul Tudor Oiță. Programul a debutat cu depuneri de coroane la Monumentul eroilor de la Școala Gimnazială Nr. 1 Negomir, urmate de un moment similar la Monumentul eroilor de […]

21 mai 2026 15:08

Tinerii din România ar putea avea, în următorii ani, acces la locuințe mai ieftine cu ajutorul unor fonduri europene masive, într-un context în care prețurile imobiliare au crescut accelerat, iar achiziția unei locuințe a devenit tot mai dificilă. Uniunea Europeană analizează un pachet financiar de amploare destinat sprijinirii locuirii accesibile, care ar putea fi direcționat […]