Tinerii care se angajează pentru prima dată pot primi până la 27.000 de lei de la stat.
Guvernul României a aprobat o ordonanță de urgență care modifică legea privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și introduce o primă de stabilitate de până la 27.000 de lei pentru tinerii care nu lucrează și nu urmează nicio formă de studii sau formare profesională (categoria NEET), dacă se angajează pentru prima dată cu contract pe perioadă nedeterminată.
Sprijinul financiar va fi acordat pe parcursul a doi ani, cu condiția menținerii locului de muncă. În primul an, beneficiarii pot primi 1.000 de lei lunar, iar în al doilea an suma crește la 1.250 de lei pe lună, valoarea totală putând ajunge astfel la 27.000 de lei.
Noua ordonanță prevede și extinderea sprijinului pentru angajarea persoanelor vulnerabile, dar și simplificarea serviciilor oferite șomerilor, pentru a facilita accesul acestora pe piața muncii.
Vox ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale
Autoritățile susțin că măsura are rolul de a încuraja integrarea tinerilor pe piața muncii și de a reduce numărul persoanelor care nu sunt încadrate profesional și nici nu urmează studii sau cursuri de formare.