📍 Tg-Jiu: Discuții cu ambasadorul Cehiei🇨🇿

Actualizat acum: 4 luni

Vizită diplomatică la Tg-Jiu!
Primarul municipiului, Marcel Romanescu a anunțat vizita lui Martin Košatka, Ambasadorul Republicii Cehe în România, într-o întâlnire desfășurată la nivel local, alături de viceprimarul Adrian Tudor și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Marius Cuțitoiu.

Discuțiile au avut un caracter aplicat și au vizat direcțiile majore de dezvoltare ale municipiului, cu accent pe atragerea de investiții și consolidarea cooperării internaționale.

Unul dintre subiectele centrale a fost tranziția energetică, în contextul renunțării treptate la cărbune și al necesității de a proteja locurile de muncă prin dezvoltarea sectorului energiei verzi.

Administrația locală a prezentat și rezultatele privind atragerea fondurilor europene, care ajung la aproximativ 300 de milioane de euro, direcționate către proiecte de infrastructură și modernizare urbană.

Totodată, a fost promovat potențialul economic al orașului în fața mediului de afaceri ceh, cu accent pe forța de muncă calificată și pe dezvoltarea noului parc industrial din zona CET.

În contextul Anului Constantin Brâncuși, discuțiile au inclus și posibile colaborări în domeniul cultural și educațional, iar turismul a fost abordat ca direcție strategică de dezvoltare.

Întâlnirea a continuat cu o sesiune de lucru alături de oameni de afaceri locali, având ca obiectiv identificarea unor oportunități concrete de colaborare și atragerea de investiții cehe în municipiu, a scris primarul municipiului Tg-Jiu, Marcel Romanescu pe pagina de facebook.

Te-ar putea interesa şi:

26 august 2026 15:44

🔴 INFO PLUS – Știri care te țin informat! Află rapid ce se întâmplă în comunitatea ta, în România și în lume. La INFO PLUS găsești informații de actualitate, evenimente importante, breaking news și subiecte care contează. 📍 Știri locale 🇷🇴 Actualitate din România 🌍 Informații internaționale 🚨 Breaking News 📢 Informații de interes public […]

26 august 2026 15:44

Târgujienii sunt invitați la o nouă seară de vară în aer liber, în cadrul proiectului „Film în Parc”, organizat de Primăria Municipiului Târgu Jiu, mâine, 27 august, începând cu ora 19:00, în parcul de pe strada Tușnad, vizavi de fabrica de pâine. Evenimentul aduce din nou muzică, magie, animație și film, într-un program pregătit pentru […]

26 august 2026 15:43

Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” se pregătește pentru o amplă transformare. În perioada următoare este așteptat ordinul de începere a lucrărilor pentru consolidarea, restaurarea și creșterea eficienței energetice a clădirii. Intervențiile vor fi de amploare și vor viza inclusiv structura imobilului. Fundațiile, planșeele și zidurile vor fi consolidate, iar fațadele și elementele decorative vor fi […]