🚨 Percheziții de amploare în trei județe, droguri vândute inclusiv elevilor

Actualizat acum: 4 luni

O rețea de trafic de droguri care ar fi vizat inclusiv elevi a fost destructurată de polițiști și procurorii DIICOT, în urma unei operațiuni de amploare desfășurate astăzi, 22 aprilie.

Nu mai puțin de 21 de percheziții au avut loc în Gorj, Mehedinți și Timiș, într-un dosar care scoate la iveală o realitate alarmantă: drogurile ajung tot mai ușor la minori.

Potrivit anchetatorilor, gruparea ar fi fost constituită la finalul anului trecut de patru persoane, coordonate de un lider care nu doar organiza vânzările, ci îi și învăța pe ceilalți cum să prepare și să dozeze substanțele interzise.

Rețeaua s-a extins rapid, ajungând la cel puțin 11 membri, cu roluri bine stabilite, de la transport la distribuție.

Drogurile erau comercializate atât direct, cât și prin metoda „dead drop”, fiind ascunse în diverse locații, iar cumpărătorii primeau coordonatele după efectuarea plății.

Ancheta mai arată că plățile se făceau inclusiv în criptomonede, pentru a îngreuna urmărirea banilor.

Tarifele erau de aproximativ 100 de lei pentru un gram și 250 de lei pentru trei grame.

Cel mai grav aspect este că
printre clienți se află elevi, iar vârsta unora coboară până la 15 ani.

Audierile sunt în desfășurare, iar anchetatorii încearcă să stabilească întreaga amploare a activității infracționale.

Mai multe amănunte ne-a oferit Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Te-ar putea interesa şi:

25 august 2026 15:10

🔴 INFO PLUS – Știri care te țin informat! Află rapid ce se întâmplă în comunitatea ta, în România și în lume. La INFO PLUS găsești informații de actualitate, evenimente importante, breaking news și subiecte care contează. 📍 Știri locale 🇷🇴 Actualitate din România 🌍 Informații internaționale 🚨 Breaking News 📢 Informații de interes public […]

25 august 2026 15:09

Deputatul PSD Gorj, Mihai Weber, lansează critici dure la adresa proiectului noii legi a salarizării, susținut de Ilie Bolojan și Dragoș Pîslaru. Parlamentarul susține că proiectul ar afecta mai multe categorii de angajați din sectorul public, printre care medicii, profesorii și angajații din structurile de ordine publică și siguranță națională. „Legea salarizării este lovitura supremă […]

25 august 2026 15:09

Căminul și cantina Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu au fost modernizate, anunță primarul municipiului, Marcel Romanescu, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Unitatea de învățământ dispune acum de peste 100 de locuri de cazare modernizate, iar cantina a fost reabilitată complet. Noile spații sunt pregătite să îi primească pe elevi. Proiectul reprezintă […]