🟡 Vîlceanu: Mesaj înainte de congresul PNL

Actualizat acum: 2 luni

Fostul președinte al PNL Gorj, Dan Vîlceanu, vorbește despre „o grupare securistoidă” care „a luat cu asalt PNL”, într-un mesaj publicat pe Facebook.

Acesta susține că această grupare ar fi influențat direcția partidului și ar fi reușit să determine decizii la nivelul ultimilor doi președinți ai României.

Vîlceanu afirmă că, în perioada în care Klaus Iohannis ar fi fost influențat de aceste cercuri, PNL ar fi obținut „cele mai slabe rezultate din istorie”.

Despre actualul context, el susține că Nicușor Dan s-ar afla, potrivit informațiilor sale, la „cel mai mic procent de favorabilitate dintre toți președinții la un an de mandat”.

În același mesaj, fostul lider liberal spune că Ilie Bolojan „a jucat politic corect”, dar că partidul se află într-un moment decisiv.

El le transmite colegilor din PNL că au de ales între „renașterea partidului” sau „stingerea becului definitiv”, avertizând că formațiunea riscă să nu mai treacă pragul electoral.

“Trebuie să gândim pe termen lung. Degeaba se împăunează unii acum că ocupă niște funcții și își satisfac niște interese, dacă de la următoarele alegeri acest partid nu mai face pragul electoral.

Asta trebuie să aleagă colegii mei la congres: dacă PNL va mai exista sau dacă sting becul și închid ușa. Definitiv”, a scris Vâlceanu pe pagina de facebook.

Te-ar putea interesa şi:

21 august 2026 12:23

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a fost prezent astăzi la Tismana, unde a avut loc inaugurarea unei noi creșe. Ministrul a fost însoțit de deputatul PSD Gorj Mihai Weber și de președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, cei trei participând la evenimentul care marchează finalizarea unei investiții importante pentru comunitatea locală. Noua creșă oferă copiilor un […]

20 august 2026 15:56

🔴 INFO PLUS – Informația care contează! Știrile importante ajung la tine rapid! Urmărim cele mai relevante evenimente și îți aducem informația de care ai nevoie, zi de zi. 📲 INFO PLUS – Fii informat, fii conectat la actualitate!

20 august 2026 15:55

Urmează zile de foc în Gorj! Județul intră sub avertizare de Cod portocaliu de caniculă, iar temperaturile vor urca până la valori de 39–40 de grade Celsius. ANM avertizează și asupra disconfortului termic accentuat, cu indicele temperatură-umezeală peste pragul critic de 80 de unități. Vineri, 21 august, căldura atinge cote extreme în vestul și sudul […]