📝 Emoții pentru mii de elevi

Actualizat acum: 2 luni

Peste 150.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a au susținut astăzi, 22 iunie, proba scrisă la Limba și literatura română, prima etapă a Evaluării Naționale 2026.

Candidații au avut la dispoziție două ore pentru rezolvarea subiectelor, după distribuirea acestora în sălile de examen. În următoarele zile, elevii vor susține și proba la Matematică, iar cei care aparțin minorităților naționale vor susține examenul la Limba și literatura maternă.

Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 1 iulie 2026, până la ora 12:00, atât în centrele de examen, cât și online. Elevii care consideră că notele nu reflectă nivelul lucrărilor lor vor putea depune contestații în perioada stabilită de Ministerul Educației.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi publicate pe 8 iulie 2026.

Te-ar putea interesa şi:

21 august 2026 12:23

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a fost prezent astăzi la Tismana, unde a avut loc inaugurarea unei noi creșe. Ministrul a fost însoțit de deputatul PSD Gorj Mihai Weber și de președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, cei trei participând la evenimentul care marchează finalizarea unei investiții importante pentru comunitatea locală. Noua creșă oferă copiilor un […]

20 august 2026 15:56

🔴 INFO PLUS – Informația care contează! Știrile importante ajung la tine rapid! Urmărim cele mai relevante evenimente și îți aducem informația de care ai nevoie, zi de zi. 📲 INFO PLUS – Fii informat, fii conectat la actualitate!

20 august 2026 15:55

Urmează zile de foc în Gorj! Județul intră sub avertizare de Cod portocaliu de caniculă, iar temperaturile vor urca până la valori de 39–40 de grade Celsius. ANM avertizează și asupra disconfortului termic accentuat, cu indicele temperatură-umezeală peste pragul critic de 80 de unități. Vineri, 21 august, căldura atinge cote extreme în vestul și sudul […]