🚨 Percheziții în Gorj pentru espressoare contrafăcute!

Actualizat acum: 2 luni

Percheziții de amploare au avut loc în această dimineață în Gorj, Hunedoara, Timiș și Bihor, într-un dosar care vizează o presupusă rețea specializată în fabricarea și vânzarea de espressoare contrafăcute.

Oamenii legii au pus în executare 15 mandate de percheziție domiciliară și 6 mandate de aducere, la locuințele suspecților și la sediile firmelor controlate de aceștia.

Anchetatorii susțin că, în perioada 2025–2026, persoanele vizate ar fi produs fără drept espressoare inscripționate cu însemnele unei mărci internaționale cunoscute. Aparatele ar fi fost apoi comercializate pe site-uri proprii, fiind prezentate drept produse noi, însoțite de garanție și servicii de mentenanță.

Potrivit anchetei, la fabricarea aparatelor ar fi fost folosite atât componente sustrase din fabrica producătorului din România, cât și piese provenite din deșeuri electronice aduse dintr-un alt stat al Uniunii Europene.

Cercetările sunt în desfășurare pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor persoanelor implicate.

Perchezițiile au fost desfășurate de polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IGPR, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, cu sprijinul structurilor de poliție din Gorj, Hunedoara, Timiș și Bihor.

Te-ar putea interesa şi:

19 august 2026 15:31

🔴 INFO PLUS – Informația care contează! Știrile importante ajung la tine rapid! Urmărim cele mai relevante evenimente și îți aducem informația de care ai nevoie, zi de zi.

19 august 2026 15:30

Noi oportunități de angajare la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. Unitatea medicală organizează concurs pentru mai multe posturi, inclusiv în zona medicală, dar și în domeniile statistică și IT. Unitatea spitalicească a anunțat scoaterea la concurs a mai multor posturi vacante. Mai exact sunt disponibile atât locuri de muncă pentru personal medical auxiliar, […]

19 august 2026 15:30

O nouă investiție pentru educație a fost finalizată în municipiul Târgu Jiu. Clădirea Grădiniței nr. 13, din zona Siretului, a fost reabilitată și modernizată. Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat finalizarea lucrărilor și a transmis că este sigur că rezultatul investiției va fi apreciat de copii, părinți și cadre didactice.