💬 Morega: 5 ani de hărțuire

Actualizat acum: 2 luni

Primarul municipiului Motru, Cosmin Morega, susține că a câștigat definitiv un litigiu pe care îl descrie drept rezultatul a cinci ani de presiuni, procese și solicitări repetate de documente. Anunțul a fost făcut printr-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, unde edilul afirmă că a avut încredere în justiție până la capăt.

„5 ani de hărțuire din partea persoanei fizice și juridice: declarații, documente solicitate, instanțe etc. Acum este definitivă soluția”, a transmis primarul.

Morega spune că victoria aparține și colegilor din cadrul Primăriei Motru, care, în opinia sa, au rezistat presiunilor și au ales să respecte legea.

„Succesul este al colegilor din PMM care au înțeles că frica și puterea economică pică atunci când ai dreptate și vrei să respecți legea”, a mai scris acesta pe pagina de facebook.

Edilul a transmis și un mesaj ferm despre încrederea în actul de justiție, precizând că presiunile la care spune că a fost supus nu l-au făcut să renunțe.

„Am avut și am încredere în lege, indiferent de presiunile făcute. Toate la timpul lor, cu răbdare și multă muncă”, este mesajul publicat de primarul municipiului Motru.

Te-ar putea interesa şi:

19 august 2026 15:31

🔴 INFO PLUS – Informația care contează! Știrile importante ajung la tine rapid! Urmărim cele mai relevante evenimente și îți aducem informația de care ai nevoie, zi de zi.

19 august 2026 15:30

Noi oportunități de angajare la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. Unitatea medicală organizează concurs pentru mai multe posturi, inclusiv în zona medicală, dar și în domeniile statistică și IT. Unitatea spitalicească a anunțat scoaterea la concurs a mai multor posturi vacante. Mai exact sunt disponibile atât locuri de muncă pentru personal medical auxiliar, […]

19 august 2026 15:30

O nouă investiție pentru educație a fost finalizată în municipiul Târgu Jiu. Clădirea Grădiniței nr. 13, din zona Siretului, a fost reabilitată și modernizată. Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat finalizarea lucrărilor și a transmis că este sigur că rezultatul investiției va fi apreciat de copii, părinți și cadre didactice.