Prima sentință în unul dintre cele mai urmărite dosare de trafic de droguri din Gorj aduce condamnări grele. Tribunalul Gorj l-a condamnat pe Alexandru Mădălin Cremeneanu la șapte ani de închisoare cu executare, după ce a fost găsit vinovat de trafic de droguri de risc și de mare risc în formă continuată, precum și de conducerea unui autoturism fără permis.
Potrivit hotărârii instanței, judecătorii au reținut 49 de acte materiale de trafic de droguri, dintre care 38 au vizat droguri de mare risc și 11 droguri de risc. Ancheta DIICOT a arătat că inculpatul ar fi vândut cocaină, MDMA și alte substanțe interzise, inclusiv unui colaborator al investigatorilor sub acoperire.
Magistrații au dispus confiscarea drogurilor ridicate în timpul anchetei și a 6.700 de lei, sumă considerată provenită din activitatea infracțională. De asemenea, a fost menținut sechestrul asupra altor 14.100 de lei, precum și măsura arestului preventiv, inculpatul aflându-se în spatele gratiilor din luna februarie.
În același dosar, Alexandra Ștefana Moise a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri și pentru punerea la dispoziție a unei locuințe în vederea consumului de substanțe interzise.
Sentința Tribunalului Gorj nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.