Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă astăzi, între orele 12:00 și 22:00.
Avertizarea vizează Maramureșul, Crișana, Banatul, cea mai mare parte a Transilvaniei, zona montană, precum și vestul și nord-vestul Olteniei, inclusiv județul Gorj.
În aceste zone sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii, iar izolat sunt posibile căderi de grindină.
Rafalele de vânt vor atinge 50–70 km/h, iar pe alocuri pot depăși 80 km/h. În intervale scurte, de una până la trei ore, sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 15–25 l/mp, iar izolat acestea pot depăși 30–40 l/mp. Grindina poate avea diametre cuprinse între 1 și 3 centimetri.
Meteorologii recomandă populației să urmărească avertizările oficiale și să evite deplasările sau activitățile în aer liber în timpul manifestării fenomenelor meteo severe.