🏥 Grevă generală în sănătate!

Actualizat acum: 2 ore

Sistemul sanitar din România a intrat, începând de astăzi, în grevă, după ce negocierile dintre Federația SANITAS și autorități privind noua lege a salarizării au eșuat. Aproximativ 400 de spitale și unități sanitare din întreaga țară participă la protest.

În toate unitățile aflate în grevă sunt asigurate urgențele medico-chirurgicale și serviciile esențiale, conform legii, iar spitalele trebuie să mențină cel puțin o treime din activitatea obișnuită. În schimb, consultațiile în ambulatoriu, internările, investigațiile și intervențiile chirurgicale programate, care nu reprezintă urgențe, pot fi amânate sau reprogramate. Astfel, mii de pacienți din întreaga țară sunt afectați de declanșarea protestului.

Nemulțumirile angajaților sunt legate de proiectul noii legi a salarizării, despre care sindicaliștii afirmă că va conduce la diminuarea veniturilor pentru numeroase categorii de personal medical și auxiliar. Totodată, aceștia reclamă menținerea blocajului la angajări, deficitul cronic de personal, suprasolicitarea angajaților și lipsa unui dialog real cu autoritățile înainte de elaborarea proiectului legislativ.

Greva generală vine după o grevă de avertisment organizată în 20 iulie, când activitatea a fost redusă timp de două ore în peste 400 de unități sanitare. Sindicaliștii au avertizat încă de atunci că, în lipsa unor soluții concrete din partea Guvernului, vor declanșa protestul pe termen nelimitat.

Luni au avut loc noi discuții între reprezentanții SANITAS și autorități, însă acestea nu au dus la un acord. Liderii sindicali au anunțat că greva continuă și că dialogul va fi reluat atât cu Ministerul Sănătății, cât și cu partidele parlamentare, fără ca protestul să fie suspendat. Potrivit programului anunțat, reprezentanții SANITAS sunt așteptați și astăzi la Ministerul Sănătății pentru noi negocieri.

Te-ar putea interesa şi:

28 iulie 2026 18:37

🔴 INFO PLUS – Informația care contează! Cele mai importante evenimente ale zilei, decizii care te privesc, știri de ultimă oră și subiecte de impact din Gorj, din țară și din lume. 📺 INFO PLUS, jurnalul care te ține conectat la actualitate, doar la 1 Plus TV.

28 iulie 2026 18:37

Europa se pregătește pentru un nou episod de caniculă extremă, al patrulea din această vară. Meteorologii avertizează că la începutul lunii august temperaturile ar putea depăși 45 de grade Celsius în unele regiuni din vestul și sudul continentului, pe fondul unui „dom de căldură” care va acoperi o mare parte a Europei. Nici România nu […]

28 iulie 2026 18:36

Clipe de coșmar pentru o tânără de 19 ani din Târgu Jiu, care a fost atacată pe strada Islaz de un bărbat. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, agresorul a amenințat-o cu un obiect tăietor-înțepător și i-a smuls geanta, după care a fugit. Incidentul s-a petrecut aseară, în jurul orei 22:30. Polițiștii au fost alertați […]