🛣️ Weber: Victorie pentru Gorj‼️

Actualizat acum: 2 ore

Deputatul PSD Gorj Mihai Weber a anunțat atribuirea contractului pentru proiectarea și execuția lotului 6 al Drumului Expres Târgu Jiu – Filiași, tronsonul care va asigura legătura dintre Târgu Jiu și Târgu Cărbunești.

Potrivit parlamentarului, contractul are o valoare de 1,99 miliarde de lei, fără TVA, iar termenul de realizare este de 34 de luni, din care 10 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuția lucrărilor.

„Este proiectul meu de suflet, pe care gorjenii îl așteaptă de mulți ani”, a transmis Mihai Weber, precizând că va urmări îndeaproape toate etapele până la finalizarea investiției.

Deputatul PSD a lansat și critici la adresa USR:
“Proiectul a fost deblocat de ministrul PSD al Transporturilor, care a reușit construirea celor mai mulți kilometri de autostrăzi și drumuri rapide din România. Acum, când realizarea acestui drum modern intră în linie dreaptă, sunt convins că vor fi mulți useriști care vor să și-l asume, deși ministrul USR al Transporturilor- denumit ministrul ZERO KILOMETRI- l-a ținut blocat! Sunt aceiași useriști care de-a lungul timpului au fost cei mai agresivi contestatari ai acestui proiect!”, a scris deputatul PSD Gorj, Mihai Weber pe pagina de facebook.

Te-ar putea interesa şi:

28 iulie 2026 18:37

🔴 INFO PLUS – Informația care contează! Cele mai importante evenimente ale zilei, decizii care te privesc, știri de ultimă oră și subiecte de impact din Gorj, din țară și din lume. 📺 INFO PLUS, jurnalul care te ține conectat la actualitate, doar la 1 Plus TV.

28 iulie 2026 18:37

Europa se pregătește pentru un nou episod de caniculă extremă, al patrulea din această vară. Meteorologii avertizează că la începutul lunii august temperaturile ar putea depăși 45 de grade Celsius în unele regiuni din vestul și sudul continentului, pe fondul unui „dom de căldură” care va acoperi o mare parte a Europei. Nici România nu […]

28 iulie 2026 18:36

Clipe de coșmar pentru o tânără de 19 ani din Târgu Jiu, care a fost atacată pe strada Islaz de un bărbat. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, agresorul a amenințat-o cu un obiect tăietor-înțepător și i-a smuls geanta, după care a fugit. Incidentul s-a petrecut aseară, în jurul orei 22:30. Polițiștii au fost alertați […]