Garda de Mediu Gorj se numără printre cele cinci comisariate județene care vor fi verificate de Corpul de Control al Ministerului Mediului, la dispoziția ministrului Diana Buzoianu.
Verificările vizează modul în care inspectorii au prioritizat problemele grave de mediu și dacă acțiunile desfășurate au urmărit rezolvarea acestora sau au fost orientate către sancționarea unor abateri minore pentru raportarea unor rezultate statistice.
„Am cerut astăzi Corpului de Control să facă un control de urgență pe cum au fost sau nu prioritizate problemele grave de mediu din cinci județe din țară de către inspectorii Gărzii de Mediu. Este vorba de Ialomița, Gorj, Suceava, Timiș și Tulcea”, a transmis ministrul Mediului pe pagina de facebook.
Diana Buzoianu afirmă că, în urma vizitelor efectuate în țară, a primit numeroase sesizări privind modul în care unele comisariate ale Gărzii de Mediu gestionează problemele semnalate de cetățeni și susține că verificările urmăresc să stabilească dacă activitatea inspectorilor a fost concentrată asupra problemelor de mediu cu adevărat importante.
„Pe mine nu mă interesează bife. Mă interesează să știu că problemele grave de mediu din județe sunt adresate”, a mai transmis ministrul.
Pe lângă Gorj, Corpul de Control va efectua verificări și la comisariatele Gărzii de Mediu din Ialomița, Suceava, Timiș și Tulcea.