📝 Admiterea la liceu s-ar putea schimba din 2027

Actualizat acum: 2 ore

Schimbare importantă pentru elevii care vor intra la liceu începând din 2027. Aceștia ar putea avea de susținut, pe lângă Evaluarea Națională, și un concurs separat de admitere organizat de anumite licee.

Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a venit cu precizări după controversele apărute în jurul acestei măsuri. Potrivit acestuia, concursul separat de admitere nu reprezintă o propunere introdusă recent de Ministerul Educației, ci este prevăzut în Legea învățământului preuniversitar adoptată în 2023.

Conform prevederilor legale, liceele pot organiza, începând cu admiterea din 2027, un concurs pentru maximum 50% dintre locurile disponibile. Organizarea concursului și criteriile de admitere sunt stabilite prin hotărârea consiliului de administrație al unității de învățământ.

Pentru elevi, acest lucru poate însemna o etapă suplimentară în drumul către liceul dorit. Proiectul de metodologie aflat în consultare prevede probe standardizate și unice la nivel național, cu un nivel de dificultate peste medie, în funcție de profilul și specializarea aleasă.

Mihai Dimian susține că, în forma actuală a legii, Ministerul Educației are obligația de a pune în aplicare prevederea. Ministrul a transmis însă că Parlamentul poate decide păstrarea, amânarea, modificarea sau eliminarea acestei măsuri.

Te-ar putea interesa şi:

19 august 2026 15:31

🔴 INFO PLUS – Informația care contează! Știrile importante ajung la tine rapid! Urmărim cele mai relevante evenimente și îți aducem informația de care ai nevoie, zi de zi.

19 august 2026 15:30

Noi oportunități de angajare la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. Unitatea medicală organizează concurs pentru mai multe posturi, inclusiv în zona medicală, dar și în domeniile statistică și IT. Unitatea spitalicească a anunțat scoaterea la concurs a mai multor posturi vacante. Mai exact sunt disponibile atât locuri de muncă pentru personal medical auxiliar, […]

19 august 2026 15:30

O nouă investiție pentru educație a fost finalizată în municipiul Târgu Jiu. Clădirea Grădiniței nr. 13, din zona Siretului, a fost reabilitată și modernizată. Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat finalizarea lucrărilor și a transmis că este sigur că rezultatul investiției va fi apreciat de copii, părinți și cadre didactice.