📝 Concurs pentru directorii de școli‼️

Actualizat acum: 2 ore

Peste 7.800 de funcții de director și director adjunct din școlile de stat din România vor fi scoase la concurs de Ministerul Educației. Înscrierile candidaților sunt programate în perioada 14 septembrie – 2 octombrie 2026.

Concursul se adresează cadrelor didactice care îndeplinesc condițiile stabilite prin metodologia de organizare și desfășurare a concursului. Candidații vor parcurge mai multe etape de evaluare, care urmăresc competențele necesare ocupării unei funcții de conducere într-o unitate de învățământ.

Proba scrisă este programată pentru 20 octombrie și va verifica, printre altele, cunoștințele de legislație și management educațional. Ulterior, candidații vor participa la etapa de evaluare a proiectului managerial și la interviu, unde vor fi analizate competențele manageriale și capacitatea de a soluționa situații-problemă.

Evaluarea proiectelor manageriale se va desfășura în perioada 21 octombrie – 4 noiembrie, iar interviurile sunt programate între 12 și 27 noiembrie. Rezultatele finale ale concursului urmează să fie publicate pe 9 decembrie 2026.

Te-ar putea interesa şi:

3 septembrie 2026 16:28

👋 Bun găsit la primul episod din „Ce spune LUMEA?” Începem această serie de podcasturi cu Dr. Bogdan Niculescu, într-o conversație sinceră despre copilărie, medicină, ortopedie, pacienți, provocări și momente care l-au format. Întrebări directe, răspunsuri sincere și o perspectivă diferită asupra omului pe care îl cunoaștem ca medic. 🎧 O discuție despre un om, […]

3 septembrie 2026 15:19

🔴 INFO PLUS | Informația care contează‼️ 📰 Cele mai importante știri din Gorj, România și din întreaga lume, într-un singur loc. 📍 Actualitate locală – află ce se întâmplă în orașele și comunitățile din Gorj. 🇷🇴 Știri naționale – cele mai importante informații din România. 🌍 Evenimente internaționale – știrile care fac înconjurul lumii. […]

3 septembrie 2026 15:17

Motoarele se pregătesc să răsune din nou la Târgu Jiu. Mai sunt doar două zile până la etapa a IV-a a Campionatului Național de Autocross – „Cupa Municipiului Târgu Jiu 2026”, care va avea loc pe 5 și 6 septembrie, la Baza Sportivă de Auto-Motocross din Preajba. Pe ultima sută de metri se fac pregătirile […]