„Gorjul are nevoie de investiții consistente pentru a transforma provocările tranziției energetice în oportunități durabile”.
Declarația îi aparține președintelui Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, care a participat ieri, la Reuniunea strategică organizată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene privind implementarea Programului Tranziție Justă 2021–2027.
La discuții au luat parte reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai mediului economic și social, precum și delegați din cele șase județe incluse în program: Gorj, Dolj, Hunedoara, Galați, Mureș și Prahova.
Popescu a subliniat că accelerarea implementării PTJ este esențială pentru a genera dezvoltare economică, noi locuri de muncă și sprijin real pentru comunitățile locale.
În cadrul reuniunii, acesta a avut un dialog cu ministrul Dragoș Pîslaru, care a reconfirmat angajamentul pentru sprijinirea procesului de tranziție și pentru o absorbție rapidă a fondurilor europene. Și Andrei Chivu, director general al Autorității de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă, a garantat suport și expertiză pentru județele aflate în tranziție.
Echipa Consiliului Județean Gorj a fost prezentă online la eveniment, pentru a asigura coordonarea și continuitatea procesului.
„Gorjul are nevoie de investiții consistente pentru a transforma provocările tranziției energetice în oportunități durabile”, a transmis Cosmin Popescu.