🟠 Medicul Niculescu, performanță și profesionalism

Actualizat acum: 8 luni

O echipă medicală condusă de medicul Bogdan Niculescu, fost șef al Secției de Ortopedie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, a reușit să efectueze cu succes o operație extrem de complexă la Timișoara, salvând viața unui pacient de 87 de ani. Intervenția a fost una deosebit de dificilă, având în vedere vârsta înaintată și riscurile asociate, dar profesionalismul și coordonarea impecabilă a echipei au făcut posibilă această reușită.

Succesul operației este o dovadă a dedicării medicului Bogdan Niculescu. Familia pacientului și comunitatea medicală au primit vestea cu recunoștință, iar operația reprezintă un exemplu de curaj și expertiză medicală în fața provocărilor extreme.

Într-o postare pe facebook făcută de medicul Bogdan Niculescu acesta a menționat:

“Echipa Institutului de Ortopedie din cadrul Spitalului MedLife Medici’s Timișoara este onorată că a putut reda liniștea, independența și bucuria de a se mișca fără durere unui pacient care ne-a inspirat prin determinare și încredere.

Vârsta nu este un obstacol atunci când există indicație corectă, experiență și o echipă dedicată.”

Te-ar putea interesa şi:

27 iulie 2026 14:40

🔴 INFO PLUS: Actualitatea, în prim-plan. De la evenimente locale la cele mai importante subiecte naționale și internaționale, INFO PLUS îți prezintă informația esențială. 📲 INFO PLUS – Fii la curent cu tot ce se întâmplă, doar la 1 Plus TV.

27 iulie 2026 14:33

Parcul Coloanei fără de Sfârșit din Târgu Jiu va deveni, în această seară, punctul de atracție al municipiului, unde este așteptată o prezență numeroasă de spectatori la spectacolul „INFINIT – Un concert pentru Brâncuși”. Evenimentul începe la ora 21:00 și o aduce pe scenă pe Loredana Groza, alături de Orchestra Simfonică București. Pe lângă recitalul […]

27 iulie 2026 14:32

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă astăzi, între orele 12:00 și 22:00. Avertizarea vizează Maramureșul, Crișana, Banatul, cea mai mare parte a Transilvaniei, zona montană, precum și vestul și nord-vestul Olteniei, inclusiv județul Gorj. În aceste zone sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale […]