🗂️ Munca la negru, în vizorul ITM Gorj

Actualizat acum: 4 luni

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în intervalul 23–27 martie 2026, o amplă serie de verificări în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.

În urma celor 80 de controale efectuate, inspectorii au aplicat 62 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 464.500 de lei. Din această sumă, 91.000 de lei au fost dispuse pentru cazuri de muncă nedeclarată sau subdeclarată.

Pe lângă sancțiunile financiare, autoritățile au impus 127 de măsuri obligatorii, menite să corecteze deficiențele constatate și să alinieze activitatea angajatorilor la prevederile legale.

Printre situațiile considerate grave se numără un caz din Tismana, în domeniul construcțiilor, unde un angajator a fost amendat cu 56.000 de lei după ce a fost descoperit că a folosit un salariat în perioada în care contractul acestuia era suspendat.

Reprezentanții ITM Gorj precizează că acțiunile de control vor continua, obiectivul principal fiind combaterea muncii nedeclarate și asigurarea respectării drepturilor angajaților.

Te-ar putea interesa şi:

27 iulie 2026 14:40

🔴 INFO PLUS: Actualitatea, în prim-plan. De la evenimente locale la cele mai importante subiecte naționale și internaționale, INFO PLUS îți prezintă informația esențială. 📲 INFO PLUS – Fii la curent cu tot ce se întâmplă, doar la 1 Plus TV.

27 iulie 2026 14:33

Parcul Coloanei fără de Sfârșit din Târgu Jiu va deveni, în această seară, punctul de atracție al municipiului, unde este așteptată o prezență numeroasă de spectatori la spectacolul „INFINIT – Un concert pentru Brâncuși”. Evenimentul începe la ora 21:00 și o aduce pe scenă pe Loredana Groza, alături de Orchestra Simfonică București. Pe lângă recitalul […]

27 iulie 2026 14:32

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă astăzi, între orele 12:00 și 22:00. Avertizarea vizează Maramureșul, Crișana, Banatul, cea mai mare parte a Transilvaniei, zona montană, precum și vestul și nord-vestul Olteniei, inclusiv județul Gorj. În aceste zone sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale […]