🪵 Hoți de lemne surprinși în pădure de polițiști

Actualizat acum: 3 luni

Doi bărbați din comuna Polovragi, în vârstă de 29 și 55 de ani, au fost depistați de polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Novaci, în timp ce s-ar fi aflat într-o zonă forestieră din extravilanul localității, în punctul „La Mesteceni”.

Asupra acestora au fost găsite un motoferăstrău, un topor, o țapină și un ciocan de lemn, iar în bena unei autoutilitare au fost identificate resturi de material lemnos. La scurt timp, în apropiere, polițiștii au descoperit mai multe trunchiuri de fag fasonate, cu un volum total de 1,6 metri cubi, în valoare de aproximativ 500 de lei.

Din verificări a reieșit că lemnul ar fi fost sustras din fond forestier de pe raza comunei Polovragi și abandonat ulterior pe un drum forestier.

Întreaga cantitate de material lemnos, precum și uneltele folosite, au fost confiscate și predate Ocolului Silvic Polovragi. Pe numele celor doi a fost întocmit dosar penal pentru furt de arbori, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, a transmis IPJ Gorj.

Te-ar putea interesa şi:

27 iulie 2026 14:40

🔴 INFO PLUS: Actualitatea, în prim-plan. De la evenimente locale la cele mai importante subiecte naționale și internaționale, INFO PLUS îți prezintă informația esențială. 📲 INFO PLUS – Fii la curent cu tot ce se întâmplă, doar la 1 Plus TV.

27 iulie 2026 14:33

Parcul Coloanei fără de Sfârșit din Târgu Jiu va deveni, în această seară, punctul de atracție al municipiului, unde este așteptată o prezență numeroasă de spectatori la spectacolul „INFINIT – Un concert pentru Brâncuși”. Evenimentul începe la ora 21:00 și o aduce pe scenă pe Loredana Groza, alături de Orchestra Simfonică București. Pe lângă recitalul […]

27 iulie 2026 14:32

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă astăzi, între orele 12:00 și 22:00. Avertizarea vizează Maramureșul, Crișana, Banatul, cea mai mare parte a Transilvaniei, zona montană, precum și vestul și nord-vestul Olteniei, inclusiv județul Gorj. În aceste zone sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale […]