🎓 UCB a acordat titlul de Doctor Honoris Causa

Actualizat acum: 2 luni

Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu a marcat un moment important pentru comunitatea academică prin acordarea titlului onorific de Doctor Honoris Causa profesorului universitar doctor inginer Josef Timmerberg, reprezentant al Jade University of Applied Sciences din Germania.

Distincția a fost acordată în semn de recunoaștere pentru contribuția sa la dezvoltarea educației, cercetării și colaborării academice internaționale, reconfirmând deschiderea universității către parteneriate europene și excelență academică.

Evenimentul a reunit cadre didactice, studenți și invitați într-un cadru solemn dedicat valorilor învățământului superior și cooperării internaționale.

Te-ar putea interesa şi:

27 iulie 2026 14:40

🔴 INFO PLUS: Actualitatea, în prim-plan. De la evenimente locale la cele mai importante subiecte naționale și internaționale, INFO PLUS îți prezintă informația esențială. 📲 INFO PLUS – Fii la curent cu tot ce se întâmplă, doar la 1 Plus TV.

27 iulie 2026 14:33

Parcul Coloanei fără de Sfârșit din Târgu Jiu va deveni, în această seară, punctul de atracție al municipiului, unde este așteptată o prezență numeroasă de spectatori la spectacolul „INFINIT – Un concert pentru Brâncuși”. Evenimentul începe la ora 21:00 și o aduce pe scenă pe Loredana Groza, alături de Orchestra Simfonică București. Pe lângă recitalul […]

27 iulie 2026 14:32

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă astăzi, între orele 12:00 și 22:00. Avertizarea vizează Maramureșul, Crișana, Banatul, cea mai mare parte a Transilvaniei, zona montană, precum și vestul și nord-vestul Olteniei, inclusiv județul Gorj. În aceste zone sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale […]