⚫️ Doliu în învățământul gorjean

Actualizat acum: 28 de minute

Comunitatea din Văgiulești, Samarinești și întregul învățământ gorjean sunt în doliu după moartea învățătoarei Maria Pîrjol, cadru didactic al Școlii Gimnaziale Samarinești și soția primarului comunei Văgiulești.

Reprezentanții Școlii Gimnaziale Samarinești, au publicat un mesaj emoționant în memoria celei care a format generații întregi de elevi.

„În asemenea momente, ne este extrem de greu a ne găsi cuvintele. O durere foarte grea a lovit întreaga comunitate la aflarea veștii ca DOAMNA ÎNVĂȚĂTOARE MARIA PÎRJOL s-a grăbit către altă clasă, undeva mult mai sus.
Grija purtată zecilor de elevi într-o carieră întreaga să îi paveze drumul în ceruri.
Exemplara relație cu fiecare coleg nu va putea fi uitată vreodată, la fel și seriozitatea cu care și-a făcut meseria de dascăl.🌹🌹
Vă vom purta o veșnică si frumoasă amintire, Doamna Mari!
Drum lin și odihnă veșnică!😭”, au transmis colegii săi.

Aceștia au vorbit despre profesionalismul, seriozitatea și devotamentul cu care și-a desfășurat activitatea didactică, dar și despre relația apropiată pe care a avut-o atât cu elevii, cât și cu întregul colectiv al școlii.

Tragedia s-a produs în seara zilei de 24 iulie, în comuna Văgiulești. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, femeia, în vârstă de 57 de ani, aflată la volanul unui autoturism, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod. La fața locului au intervenit echipaje de poliție și ambulanță, iar medicii au efectuat manevre de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, decesul acesteia a fost declarat ulterior. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor producerii accidentului. În spațiul public a apărut și ipoteza că femeii i s-ar fi făcut rău la volan înainte de impact.

Moartea Mariei Pîrjol lasă în urmă o profundă tristețe în rândul familiei, al colegilor, al foștilor elevi și al tuturor celor care au cunoscut-o.

Te-ar putea interesa şi:

25 iulie 2026 10:07

România a intrat din nou în alertă sâmbătă dimineață, după ce o dronă care a pătruns în spațiul aerian național a fost doborâtă de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române. Este al doilea astfel de incident în mai puțin de 24 de ore. Președintele Nicușor Dan a anunțat că drona a fost neutralizată în […]

23 iulie 2026 14:15

🔴 INFO PLUS – Informația care contează! Cele mai importante știri din Gorj, din România și din lume, prezentate rapid, clar și echilibrat. Actualitate, decizii importante, evenimente de ultimă oră și subiectele care au impact asupra comunității. 📲 INFO PLUS – fii informat, fii conectat, doar la 1 Plus TV.

23 iulie 2026 14:15

Vești bune pentru absolvenții care nu au reușit să se înscrie la facultate. Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu a prelungit perioada de admitere până pe 28 iulie pentru Facultatea de Inginerie și Facultatea de Științe Economice, oferind candidaților o nouă șansă de a deveni studenți. În schimb, înscrierile la Facultatea de Științe ale Educației, […]