🚨Alertă la granița României!

Actualizat acum: 26 de minute

România a intrat din nou în alertă sâmbătă dimineață, după ce o dronă care a pătruns în spațiul aerian național a fost doborâtă de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române. Este al doilea astfel de incident în mai puțin de 24 de ore.

Președintele Nicușor Dan a anunțat că drona a fost neutralizată în jurul orei 08:30, la aproximativ 10 kilometri vest de localitatea Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

În același timp, locuitorii din nordul județului Tulcea au fost treziți de mesajele RO-ALERT, fiind avertizați asupra riscului căderii unor obiecte din spațiul aerian și îndemnați să se adăpostească. Este al doilea mesaj de acest tip transmis în doar câteva ore.

Ministerul Apărării Naționale a precizat că două aeronave F-16 Fighting Falcon au interceptat ținta și au executat procedurile de identificare și neutralizare. Drona a fost doborâtă într-o zonă nepopulată, în apropierea frontierei, fără a exista victime sau pagube.

„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri și pereții exteriori”, se arată în mesajul transmis populației.

Echipe ale Ministerului Apărării urmează să ajungă în zona în care au căzut fragmentele dronei pentru verificări și recuperarea acestora.

Incidentul vine la doar o zi după ce o altă drone a fost doborâtă de un F-16 românesc în apropierea localității Padina, județul Buzău. Cele două incidente consecutive ridică nivelul de alertă la granița estică a României, în contextul atacurilor desfășurate în apropierea teritoriului național.

Te-ar putea interesa şi:

25 iulie 2026 10:08

Comunitatea din Văgiulești, Samarinești și întregul învățământ gorjean sunt în doliu după moartea învățătoarei Maria Pîrjol, cadru didactic al Școlii Gimnaziale Samarinești și soția primarului comunei Văgiulești. Reprezentanții Școlii Gimnaziale Samarinești, au publicat un mesaj emoționant în memoria celei care a format generații întregi de elevi. „În asemenea momente, ne este extrem de greu a […]

23 iulie 2026 14:15

🔴 INFO PLUS – Informația care contează! Cele mai importante știri din Gorj, din România și din lume, prezentate rapid, clar și echilibrat. Actualitate, decizii importante, evenimente de ultimă oră și subiectele care au impact asupra comunității. 📲 INFO PLUS – fii informat, fii conectat, doar la 1 Plus TV.

23 iulie 2026 14:15

Vești bune pentru absolvenții care nu au reușit să se înscrie la facultate. Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu a prelungit perioada de admitere până pe 28 iulie pentru Facultatea de Inginerie și Facultatea de Științe Economice, oferind candidaților o nouă șansă de a deveni studenți. În schimb, înscrierile la Facultatea de Științe ale Educației, […]