🟠 Sală de sport nouă la Polovragi

Actualizat acum: 10 luni

Investiție recepționată într-o comună din județul Gorj.

Primăria comunei Polovragi a anunțat finalizarea și recepția noii Săli de Sport cu tribună, un proiect important realizat prin Compania Națională de Investiții (CNI).

Noua bază sportivă, cu o capacitate de 180 de locuri, a fost gândită pentru a răspunde atât nevoilor educaționale, cât și celor sportive ale comunității.

Sala dispune de dotări moderne și oferă condiții optime pentru activitățile școlare, antrenamente și competiții sportive, contribuind la crearea unui mediu sigur și performant pentru tineri.

Potrivit reprezentanților administrației locale, investiția marchează un pas important în susținerea educației și promovarea sportului, fiind o dovadă concretă a implicării în dezvoltarea durabilă a comunei.

Te-ar putea interesa şi:

25 iulie 2026 10:08

Comunitatea din Văgiulești, Samarinești și întregul învățământ gorjean sunt în doliu după moartea învățătoarei Maria Pîrjol, cadru didactic al Școlii Gimnaziale Samarinești și soția primarului comunei Văgiulești. Reprezentanții Școlii Gimnaziale Samarinești, au publicat un mesaj emoționant în memoria celei care a format generații întregi de elevi. „În asemenea momente, ne este extrem de greu a […]

25 iulie 2026 10:07

România a intrat din nou în alertă sâmbătă dimineață, după ce o dronă care a pătruns în spațiul aerian național a fost doborâtă de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române. Este al doilea astfel de incident în mai puțin de 24 de ore. Președintele Nicușor Dan a anunțat că drona a fost neutralizată în […]

23 iulie 2026 14:15

🔴 INFO PLUS – Informația care contează! Cele mai importante știri din Gorj, din România și din lume, prezentate rapid, clar și echilibrat. Actualitate, decizii importante, evenimente de ultimă oră și subiectele care au impact asupra comunității. 📲 INFO PLUS – fii informat, fii conectat, doar la 1 Plus TV.