🔴 Weber: „STOP vânzării companiilor românești!”

Actualizat acum: 2 luni

Deputatul PSD Gorj, Mihai Weber, a anunțat că în Camera Deputaților a fost susținut un proiect prin care companiile profitabile ale statului nu vor putea fi vândute până la finalul anului 2027.

Potrivit parlamentarului, măsura are rolul de a proteja activele strategice ale României și de a menține în patrimoniul statului societățile care aduc profit la bugetul public.

„Companiile de stat care produc profit trebuie protejate, eficientizate și păstrate în patrimoniul național, nu vândute pe bucăți”, a transmis Mihai Weber pe pagina sa de Facebook.

În această perioadă, autoritățile ar urma să implementeze măsuri pentru dezvoltarea și consolidarea acestor societăți, astfel încât ele să rămână competitive și după expirarea termenului stabilit.

Parlamentarul PSD susține că firmele de stat profitabile reprezintă „garanția economică” a României și contribuie la menținerea locurilor de muncă pentru români.

Te-ar putea interesa şi:

27 iulie 2026 14:40

🔴 INFO PLUS: Actualitatea, în prim-plan. De la evenimente locale la cele mai importante subiecte naționale și internaționale, INFO PLUS îți prezintă informația esențială. 📲 INFO PLUS – Fii la curent cu tot ce se întâmplă, doar la 1 Plus TV.

27 iulie 2026 14:33

Parcul Coloanei fără de Sfârșit din Târgu Jiu va deveni, în această seară, punctul de atracție al municipiului, unde este așteptată o prezență numeroasă de spectatori la spectacolul „INFINIT – Un concert pentru Brâncuși”. Evenimentul începe la ora 21:00 și o aduce pe scenă pe Loredana Groza, alături de Orchestra Simfonică București. Pe lângă recitalul […]

27 iulie 2026 14:32

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă astăzi, între orele 12:00 și 22:00. Avertizarea vizează Maramureșul, Crișana, Banatul, cea mai mare parte a Transilvaniei, zona montană, precum și vestul și nord-vestul Olteniei, inclusiv județul Gorj. În aceste zone sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale […]