Noi detalii ies la iveală în cazul tragediei din Tg Jiu.
Cu doar o zi înainte de descoperirea șocantă din apartamentul de pe strada Olari, femeia de 83 de ani le-a cerut ajutor polițiștilor, reclamând că era agresată și amenințată de propria fiică, în vârstă de 62 de ani, cu care locuia în același apartament.
Pe 26 mai 2026, bătrâna s-a prezentat la Poliția Municipiului Târgu Jiu împreună cu președintele asociației de proprietari. În urma sesizării, oamenii legii au deschis dosar penal pentru violență în familie și amenințare și au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva femeii de 62 de ani.
Potrivit IPJ Gorj, femeia vizată de ordinul de protecție părăsise deja locuința și se mutase temporar la o altă adresă din municipiu.
În cadrul discuțiilor cu polițiștii, victima a declarat că nu avea conflicte grave cu nepoții săi, deși unul dintre aceștia i-ar fi adresat injurii în urmă cu aproximativ două luni. De asemenea, autoritățile au precizat că nu existau sesizări privind acte de violență fizică între femeie și cei doi nepoți.
Pe 27 mai, alarma a fost dată de un reprezentant al asociației de locatari, după ce femeia nu a mai putut fi contactată. În apartament au fost găsite trei persoane decedate: bătrâna de 83 de ani și doi bărbați de 39 și 40 de ani, toți prezentând urme de violență.
Ancheta este în plină desfășurare, fiind coordonată de procurori și echipe de la criminalistică.